index | reclama | contact

Categorii




Parteneri

Produse naturiste
ziare
Curs BNR
Vremea (prognoza meteo)
Cadouri

lenjerie intima

dictionar englez roman

anunturi gratuite

anunturi auto

Sfatul zilei

Daca nu aveti lapte puteti face blatul pentru clatite si cu apa minerala. Vor iesi mai putin gustoase dar lipsa laptelui nu va va impiedica sa va faceti o pofta.


Diete :

Drojdia de bere
Esti bolnav sau te simti obosit? Un leac la indemana este drojdia de bere. Nu este nici scumpa, nici greu de gasit. Si este foarte buna nu doar pentru revigorarea si detoxifierea organismului, ci si pentru tratarea a numeroase boli.

Datorita continutului bogat de vitamine si minerale, drojdia de bere mai este folosita in diete de slabire si in tratamente cosmetice.

100 grame de drojdie de bere contin:
* de 10 ori mai multa vitamina B1 decat painea integrala;
* de doua ori mai multa vitamina B2 decat ficatul;
* de 10-20 de ori mai multa vitamina PP;
* de 10 ori mai multa vitamina B6 decat carnea;
* de 5-10 ori mai mult acid pantotenic decat cerealele;
* de 20 de ori mai mult acid folic decat taritele de griu.

Drojdia de bere este recomandata in avitaminozele (lipsa vitaminelor) complexe sau simple ale grupului B, in afectiuni
neurologice si neuromusculare, precum si in manifestarile nervoase ale alcoolismului.
Prin activitatea sa hepatoprotectoare, este indicata si in starile precirotice. Studiile au aratat ca drojdia de bere este indicata in
toate afectiunile intestinale si in prevenirea accidentelor survenite in urma administrarii de antibiotice.

Consumul de drojdie de bere regleaza nivelul colesterolului in sange, aduce la valorile normale tensiunea si favorizeaza activitatea
miocardului. Studii comparative efectuate au aratat ca persoanele cu boli cardiace care consuma sistematic acest supliment alimentar au cu 30% mai putine probleme decat cardiacii care nu il consuma.

Drojdia de bere contine vitaminele:
* B1 - eficienta in combaterea tulburarilor digestive, cardiace, pentru tratarea depresiilor, nevralgiilor si oboselii;
* B2 - utila in combaterea eczemelor, a imbatranirii pielii;
* B3 - implicata in procese ce tin de echilibrarea sistemului nervos ;
* B5 - stimulent natural al glandelor corticosuprarenale, remediu antistres, mareste rezistenta la infectii ;
* B7 - care neutralizeaza colesterolul, fiind indicata in obezitate; previne caderea parului;
* B8 - utila pentru reglarea metabolismului proteinelor si grasimilor;
* B9 - are efect antianemic, ajuta la mentinerea echilibrului hormonal;
* B12 - care actioneaza asupra sistemului nervos, marind
puterea de concentrare, ameliorand cefaleele; contribuie la mentinerea
echilibrului hormonal;
* B15 - amelioreaza oxigenarea tisulara, este un remediu minune impotriva imbatranirii, ajuta la dezintoxicarea ficatului;
* K - intervine in procesul de coagulare a sangelui si contribuie la formarea osoasa, fiind un factor esential in procesul de
mineralizare (fixare a calciului);
* E - mareste rezistenta la infectii si intervine in metabolismul si functiile diferitelor tesuturi, organe si sisteme (organe de
reproducere, glande endocrine, muschi, sistem nervos), in procesul cresterii si in procesul de coagulare.

Supliment alimentar pentru intreaga familie

Doza zilnica pentru un adult este de trei lingurite de drojdie de bere, care se administreaza pe stomacul gol, dimineata, la pranz si seara.
La copii, administrarea de drojdie de bere este foarte importanta pentru stimularea proceselor de crestere, pentru dezvoltarea psihica si mentala armonioasa. Doza pentru copiii intre 4 si 8 ani este de o treime din cea pentru adulti, iar pentru copiii intre 8 si 14 ani este o jumatate din doza pentru adulti.

Sfaturi utile:
Pentru intarirea sistemului imunitar, se pune intr-o ceasca drojdie de bere cat o nuca si o cantitate egala de miere, deasupra. Se lasa sa stea 10 minute, apoi se amesteca bine. Se mananca dimineata si seara, inainte de mese, 4 zile/luna.

In cazul anemiei se recomanda urmatoarea reteta :
Intr-un vas de sticla se pun urmatoare ingrediente: 1/2 litru lapte dulce, 4 linguri drojdie de bere, o ceasca de lapte praf degresat, o lingura de miere de albine. Se amesteca pana se dizolva mierea complet. Se mai adauga 1/2 litru lapte prospat. Se bea o cana intre mese si una seara la culcare. Cantitatea ajunge pentru doua zile. Drojdia folosita trebuie sa fie proaspata.
Tratamentul se face cate 10 zile cu 10 zile pauza.

Drojdia de bere slabeste...

Indicatiile terapeutice ale drojdiei de bere sunt si dietetice, bazindu-se indeosebi pe bogatia de vitamine B. Daca vrei sa slabesti, este recomandat sa consumi drojdie de bere uscata pe care sa o dizolvi in apa si nu in sucuri de fructe (te pot balona). Dizolva 2-3 lingurite de drojdie de bere si consum-o intre mese. Vei slabi fara efort si fara ca organismul tau sa sufere!

.... si te face mai frumoasa

Toate elementele din grupul vitaminelor B sint indispensabile cresterii parului, in special inositolul, acidul folic si cholina.
Drojdia de bere se gaseste si intr-un medicament recomandat impotriva caderii parului, deteriorarii structurii parului si a tulburarii de crestere
ale unghiilor.
Drojdia de bere poate fi folosita si extern, ca ingredient pentru prepararea cremelor si mastilor pentru fata. Indiferent decomponentele pe care le contin, acestea se lasa pe fata 30 de minute, dupa care se spala cu apa calduta. Se folosesc o data pe saptamana.

Masca pentru tenul gras si acneic

-1 albus spuma + sucul unei rosii + 10 g drojdie de bere
-2 lingurite de drojdie de bere + 2 linguri de ulei de masline + 2
linguri de miere lichida
-1 lingurita de drojdie de bere + 15 picaturi suc de lamaie
-2 linguri de zeama de lamaie + 1 lingurita de drojdie de bere + 5 g
talc

Masca hidratanta pentru ten normal
-1 lingurita de drojdie de bere + 1 lingurita crema nutritiva + 1/2
-lingurita zeama de lamaie

Masca pentru ten uscat
1 lingurita de drojdie de bere + 1 lingurita de miere de albine

Masca pentru ten patat
1 lingurita de drojdie de bere + 2 lingurite de apa oxigenata

Masca pentru ten cu pistrui
3 linguri de zeama de lamaie + 2 lingurite de drojdie de bere + 20 g
tarite de grau.

Crema zilnica antirid
O lingurita de drojdie de bere proaspata se dizolva in suc de catina. Dupa ce obtii o pasta, lasa compozitia la rece o jumatate de ora, apoi aplic-o pe obraz si pe gat. Las-o sa actioneze 15 minute, apoi spala-te cu multa apa.

Drojdia - complex B natural

"Hrana ta sa fie leacul tau, iar leacul tau sa fie hrana ta", spunea Hippocrat. Poate ca cel mai elocvent exemplu pentru acest aforism este drojdia de bere. De altfel, efectele benefice ale drojdiei (levurilor alimentare) sunt cunoscute inca din antichitate, cund babilonienii, egiptenii si celtii, care o foloseau pentru prepararea bauturilor alcoolizate, cunosteau si actiunile benefice ale acesteia asupra tenului si a pielii. De asemenea, Hippocrat, celebrul medic grec, ar fi descoperit actiunea diuretica a drojdiei de bere, pe care o recomanda ca remediu.
In prezent, folosirea in scop terapeutic si preventiv a drojdiei de bere castiga din ce in ce mai mult teren. Pe piata occidentala, dar si in Romania exista deja in farmacii suplimente alimentare de drojdie de bere.
Levurile alimentare apartin unor grupe de ciuperci microscopice unicelulare - cu un diametru intre 6 si 10 microni - denumite stiintific Saccharomyces cerevisiae, prezente in aer. Aceste ciuperci microscopice produc, in absenta oxigenului (conditii anaerobe), fermentarea alcoolica a unor zaharuri - zaharoza, lactoza si maltoza. Levurile de bere sunt adesea confundate cu drojdia alimentara, care isi pierde puterea de fermentare si o mare parte dintre vitamine in cursul prelucrarii termice. Drojdia de bere vie si cea medicinala, uscata la o temperatura sub 30 de grade, isi pastreaza puterea de fermentare si proprietatile benefice. In general, este recomandata pentru regenerarea pielii si pentru bolile dermatologice (furunculoze, dermatoze, acnee, ulcere ale mucoaselor, ulcere varicoase, escare, arsuri, infectii etc.) si pentru tulburarile intestinale si digestive. Bogata in sulf, drojdia de bere creste capacitatea de aparare a organismului - prin cresterea sintezei de globule albe (limfocite) - si ajuta la o mai buna eliminare a produsilor toxici din organism. De asemenea, datorita bogatiei de vitamine B, drojdia protejeaza sistemul nervos.

Revitalizant natural

Drojdia de bere este un excelent revitalizant si, consumata cu regularitate, ajuta la intarzirea procesului de imbatranire, sustin nutritionistii. Nu trebuie, insa, consumata ca atare, in stare vie, ci sub forma de extracte in care drojdia este inactivata. Pe piata farmaceutica exista diverse complexe vitaminice care contin drojdie de bere. Variantele in care acest produs poate fi fabricat sunt multiple:
de la granule sau pulbere, preparate care se pot adauga in orice mancare pe care o consumam, pana la tablete sau capsule care se iau ca atare.
Levurile de bere contin aproape toate elementele de care organismul uman are nevoie: 16 acizi aminati, glicogen, lipide, 14 saruri si substante minerale, enzime, sisteme de oxidoreducere (citocrom si glutation - principale sisteme de oxidoreducere) , factori de crestere (inozitol, acid pantotenic, acid paraaminobenzoic, coline), vitamine (B1, B2, B6, biotina - denumita si B8 sau H, B12, provitamina vitaminei D, vitamina E; niacina - denumita si vitamina B3 sau PP).